Șumudică a ajuns la capătul puterilor! Conducerea l-a pus la punct: „Asta mi s-a transmis… O să mă conformez”

Redactor:
Dan Mirea
Șumudică a ajuns la capătul puterilor! Conducerea l-a pus la punct:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sub bagheta lui Marius Șumudică, Astra a avut cele mai importante performanțe din istoria clubului, după ce a câștigat campionatul, iar pe plan european s-a calificat în fazele eliminatorii ale Europa League.

Totuși, relațiile dintre conducere și Marius Șumudică s-au răcit, iar antrenorului îi este interzis în acest moment să se mai implice în transferurile echipei totul culminat cu procesul pe care i l-au deschis cei din conducerea clubului.

„Îi respect pe cei de la club, sunt niște oameni mai în vârstă ca mine. În momentul de față avem un proces, mi-au făcut o procedură disciplinară. Eu mă voi duce și voi antrena ce mi se pune la dispoziție. Nu vreau să le răspund celor din club. Domnul Buduru este un om prea puternic pentru mine”, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport.

Astra și-a pierdut cel mai important jucător, în această iarnă, după ce Denis Alibec a fost cedat la FCSB, echipă cu care formația de la malul Dunării s-a luptat umăr la umăr în sezonul trecut pentru titlul Ligii 1.

„Mi s-a transmis că de transferuri se vor ocupa Dani Coman și Buduru. O să mă conformez. Mă voi duce la antrenament și voi antrena ce mi se pune la dispoziție. La noi nu este o atmosferă propice performanței și nu știu dacă vom intra în play-off”, a declarat resemnat Marius Șumudică.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Cazul BIZAR al tinerei care nu a mai mâncat și băut nimic timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici: nici la toaletă nu merge
Cazul BIZAR al tinerei care nu a mai mâncat și băut nimic timp de 16 ani! I-a uimit chiar și…
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi amanta acestuia
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi…
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi în păcat!
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Marea lovitură pentru Traian BĂSESCU. Abia acum s-a aflat ce s-a întâmplat: I-AU ATACAT familia
Marea lovitură pentru Traian BĂSESCU. Abia acum s-a aflat ce s-a întâmplat: I-AU ATACAT familia
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin - VIDEO
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin -…
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
×